Mișcam eu deci, lucios, din umeri,
dar și mai și mișca fantoma.
Eu mă-nclinam, ea mult mai amplu,
dinspre Cartagina, spre Roma.
Mișcam eu deci genunchiul soare,
dar și mai și mișca fantoma.
Dacă treceam, ea, mult mai amplu,
trecea din ploaie în ninsoare.
Inima-n pietre de-mi suna,
mai tare, mult, bătea fantoma.
La case, sus, plesneau ferestre,
se zdrențuia în brazi aroma.
Mișcam eu deci trecutul meu,
ca să-l ascult în vid cum saltă.
Dar decât el era fantoma
cu mult mai tristă, mai înaltă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează