După ierni ce vin și pleacă
Și urmează primăveri,
După tot borhotul cinic
De îngheț și temenea,
După trăsnetul de vară,
După dragostea de ieri,
A venit și marea iarnă
Care nu va mai pleca.
Primăvara aberantă,
Care ne-a făcut de foc,
Trebuia să se sfârșească,
Să se intre în normal,
Fie și de-o amintire,
Prea puțin mai au noroc,
A venit la mine iarna,
Imediat după final.
Logica de totdeauna,
A acestui anotimp,
S-a schimbat și mă sfidează
Cum îl simt la mine-n corp,
Nu mai am la îndemână
Nici un anotimp de schimb,
Duc pe sânge gheața lumii,
Pipăi drumul ca un orb.
Nu mai am nici chef de viață,
Nici puterea să mai lupt,
Frigul mă înlocuiește
În ce vreau și în ce știu,
Numai iarnă e deasupra,
Numai iarnă dedesupt,
Statuarul om de gheață,
Care sunt, e încă viu.
Sediul iernii e în mine,
Fără-ncuviițarea mea,
Ochii mei sunt plini de iarna
Polului interior,
Nici nu mă mai tem de moarte,
Căci treptat voi îngheța,
Numai rănile recente
Nu cedează, mă mai dor.
Iar dacă îngheț mai grabnic
Tot mai sper la vreun dezgheț,
Care s-ar putea sa vină
Pentru-acești ghețari eterni,
Mi-a plăcut lumina verii
Și am pus pe viață preț,
Ca să fiu, de azi încolo,
Căuzaș al marii ierni.
Nu mi-e dor de primavară,
Parcă vreau să n-o mai știu,
Mă învăț cu frigul tragic
Al părerilor de rău,
Nicăieri nu urcă iarna,
Ca într-un bărbat pustiu,
Iarna mi-a suit în braţe,
Iarna ține locul tău.
Soarele nu mă mai vede,
Căci el însuși e-n reflux,
Și, prin vatra noastră, focuri
Trec din ce în ce mai greu,
A venit la mine iarna,
În ediție de lux,
Mi s-a instalat în sânge,
Iarnă am ajuns şi eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează