Fermecătoarea pace din amurgit de vară
Ne-mprăştie din suflet mâhnirile trecute:
Simțești și tu, iubito? plăceri necunoscute
Ne leagănă-n dulci visuri de fericire rară.
Și, mântuiți de rele, o clipă poate numa,
Ne-mpărtăşim în tihnă, ca omul cel cuminte,
De farmecul ce-l naşte în noi amurgu-acuma;
Că, fostele năcazuri, la ce-ar apare-n minte?
Din freamăt lin de frunze un cântec blând se-ncheagă;
Tu trupul ți-l alături de mine tot mai tare,
Iar ochii tăi cei negri mă-nvăluie-n mirare
De-atâta fericire visată-o viață-ntreagă.
Grăbește : umbra nopţii pe lume să coboare;
Și atât ești de frumoasă cum stai pe gânduri dusă,
Că te-aş topi la pieptu-mi în dragostea-mi nespusă;
Și-aş vrea să fie veacuri o clipă trecătoare.
Sămănătorul, anul III, nr. 7, 15 februarie 1904
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează