Ne-au îmbrăcat în haine de ocnaș
și-așa vărgați din cap până-n picioare,
părem un ins în mii de exemplare
multiplicat de-un vrăjitor vrăjmaș.
Din vechituri se răscolește-n vânt
un iz de hoit și ape neumblate
și mirosim - jivine disperate -
a mucegaiuri, hrubă și mormânt.
Din tot ce-am fost cândva, ne-a mai rămas
doar amintirea galopând prin vene
și vreo speranță pusă să ne-ntreme
tăria-n oase și puterea-n glas…
La piele tunși, un gând ne mai apasă
când revoltat, când calm și când poznaș:
ne-or mai cunoaște oare cei de-acasă?
Ne-au îmbrăcat în haine de ocnaș!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează