Romanță - Ștefan Braborescu

Mă duc...

Mă duc, și sufletul mă doare,

Se farmă-n plânset mut și moare!...

Și un vål greoi de ceață deasă

Pe gânduri parcă mi se lasă...

Fuiorul viselor s-a rupt!

Și geme, geme nentrerupt

Tomnatic vânt neiertător:

Atâtea flori și frunze mor...

La sânu-ți roze se usuc;

Iar eu mă duc!...

Şi tu rămâi...

Rămâi cu ochii pe cărare,

Parcă voind să-mi ceri iertare

De-atâta rău... Eu te-am iertat

Dar am rămas nemângâiat,

Cuprins de-același dor nespus,

Mistuitor și nesupus!...

Mă duc... Pe drum, mi-e frig, și plâng,

În zări potop de nori se strâng,

Se duce dragostea d-intâi,

Iar tu rămâi!...

Sămănătorul, anul IX, nr. 4, 22 ianuarie 1910