Sunt viu, în cameră, singur.
Singur stă corpul meu, în tăcere
pe scaunul vechi. Stă și ascultă
cum răsună-n noapte
pașii senini ai ultimilor trecători
(și cum doi tineri își cântă viețile
cu glas înalt).
Apoi aceeași pace. Dar dacă
mă ridic și ușa spre grădină o împing
ușor, văd luna perfectă,
goală printre nori. Singur
cu lumea întreagă și nu mai știu nici eu
dacă mai am vreun vis, altul decât
moartea, cu adierea ei ușoară,
nu știu de ce speranță încă-mi sprijin
capul și acest trup cald.
Roma 1950
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează