Doamne, sunt un mugur viu
între-un leagăn şi-un sicriu,
între-o cruce şi-un altar,
între-un zbucium şi un har.
Cum m-aş creşte, să mă ţin
într-un nesfârşit senin,
dar sunt pus ca să mă coc
când în gheaţă, când în foc,
când sub cer, când sub pământ,
pentru rodul cel mai sfânt.
Cum m-aş strânge şi n-am cum,
şi din stare, şi din drum,
şi din umblet, şi din zbor,
şi din cântec, şi din dor;
ci doar soarele ce nu-i
m-ar cuprinde, să mă sui
peste vânt şi peste nor,
peste cerul tuturor,
peste gheaţă, peste foc,
către-o stare, către-un loc
după care mă întind
de pe când sunt nefiind,
după care însetez
până unde-o să-nviez,
ca să-I fiu ce-am mai rămas
după drum şi după ceas,
după tot ce e şi nu-i:
un rod dulce-n Mâna Lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează