Jos cortina - George Topârceanu

când se ridica cortina, după cele trei semnale, s-aude dintre culise):

UN GLAS

Nu-i gata! Jos cortina!

DRACUL 

(apărând pe scenă în acest moment face un semn cu mâna spre culise)

Lăsați-o ridicată!

(spre public)

E foarte greu s-acoperi ce-ai dezvelit odată...

(la rampă)

Frumoase cuconițe și domnilor... vă rog

Să suportați, din treacăt, un inocent prolog...

De obicei, prologul e spus de-un domn în frac.

Ce-ați zice de l-ar spune, incidental, un drac?

Un drac adus pe lume de spiritul feeric

Al fanteziei, care sondează-n întuneric

Să scoată la lumină imagini din Infern - 

Un drac urât dar tânăr și, mai ales modern?

Asemeni lui Mefisto, cu Belzebut identic,

Deși apar pe scenă, sunt foarte autentic.

E drept că nu am coarne vizibile-ndeajuns:

La fel ca dumneavoastră le port și eu pe-ascuns,

Dar nu vedeți văpaia ce-n juru-mi se revarsă

Și nu simțiți prin aer miros de piatră arsă - 

Magnetica prezență a marelui damnat?

Să nu vă pară glumă: sunt drac adevărat.

De la-nceputul lumii dizgrațiat pe veci,

Trăind doar printre bufniți și printre lilieci,

Am născocit pe vremuri o mie de tertipuri

Ca să apar în lume subt diferite chipuri:

Când șarpe, când femeie, când pasăre, când țap

Cu barbă de călugăr și piele de harap...

Dând răului ispită, păcatului savoare,

Inteligenței aripi și visului splendoare, 

Am învățat pe oameni cum să trăiască bine,

Am zis: "Lăsați să vie femeile la mine!",

Am instigat savanții să caute adevărul

Și-am îndemnat pe Eva să savureze mărul.

De-atunci există-n lume atâtea lucruri bune:

Violuri, adultere, bătăi, înșelăciune,

Otrava, dinamita, revolverul și tunul - 

De-atunci există-n lume alcoolul și tutunul.

Păcatele-n tot locul și-au înmulțit răsadul.

Cei mici - mă trag de coadă; cei mari - umplură Iadul.

Din adevăr savanții au făurit minciuna,

Escrocii sunt mai siguri decât întotdeauna,

Iar ale Evei fiice dau buzna în livadă

Din merele oprite să facă marmeladă.

De-atunci sub mască nouă prin viață mă strecor.

Pe scena mare-a lumii sunt cel mai bun actor.

Și joc în mii de piese, de cum se-aprinde lampa.

În lunga-mi carieră eu m-am deprins cu rampa - 

Cunosc atâtea trucuri și trag atâtea sfori!

Am apărut și-n teatru de nu știu câte ori.

În "Faust", bunăoară, am obținut succese

Cu mult mai prețioase decât în alte piese.

În Lermontov, îmi place un rol de bariton

Joc comedie bufă și-adesea - de salon.

Și-am fost și-n teatrul vostru, cu feerii nefaste,

Banalizat pe vremuri în șase acte proaste

În care este vorba, ici-colo, de-un cocoș...

Dar mai cu osebire eu nu-mi găsesc reproș

Când joc în redingotă, pe-o scenă fără trapă,

În piesa unui ungur... al cărui nume-mi scapă.

Da, între drac și teatru sunt legături subtile

Ce nu datează numai de trei sau patru zile.

Căci el îmi dă costume, eu la nevoie - joc.

Ne-mprumutăm în taină un sprijin reciproc.

Terenul îmi convine: fac intrigi în culise, 

Mă furișez prin toate cabinele deschise,

Cobor apoi în sală, și-n lungile antracte

Joc farse inocenței cu penele intacte.

Apar în stal în negru, la lojă-n travesti.

Cucoanele adesea mă binoclează și

Bărbații-mi fac cu ochiul... Ușor, ușor străbate

Prin atmosfera caldă un vis de voluptate...

Și fi'ndcă pentru mine momentul e propice

Să joc în adultere pe-al treilea complice,

Bătrânii și geloșii mi-aruncă anatema...

De-aceea sper că dracul va deveni emblema

Acestui nou spectacol la care, nechemat, 

Am apărut pe scenă - dar nu m-am deghizat.

Deci onorate public, să faci pe dracu-n patru,

Să-mi spui acum și mie: de ce-ai venit la teatru?

E drept că toata ziua te-nvârți ca un șurub,

Și poate că-i mai bine aici, decât la club...

Avem și noi la teatru farsori ce joacă drame,

Și-n fiecare lojă câte-un brelan de dame;

E plin de fanți parterul și după cum vedeți,

Avem la galerie exolfe și valeți;

Balcoanele sunt pline de cărți amestecate;

Avem în fundul sălii o-ntreagă facultate

De inimi mititele ca niște ași de cupă;

Am instalat afară un casier la crupă - 

Și-avem și noi un "chibiț" ce nu cunoaște jocul:

Acela-i pompierul, menit să stingă focul,

La noi e mult mai bine decât la masa verde.

Aici un om de treabă cel mult își poate pierde

Bastonul sau galoșii, umbrela sau nevasta - 

Dar câți, la urma urmei, n-o pierd și fără asta!

Pornisem a va spune doar câteva cuvinte...

Fiindcă, cu vreo lună sau două mai-nainte,

Moralitatea-n artă a fost pe neașteptate,

O chestiune gravă de actualitate;

Fiindcă-n țara noastră (eminamente castă)

Nici un bărbat pe stradă nu scoate-o vorbă proastă,

Și orice Galatee, când are-o aventură,

Se culcă și se scoală tot cu morala-n gură - 

Mă simt în seara asta dator să vă previu

Cât este încă vreme (deși e cam târziu,

Și, poate, multă lume a adormit în sală) - 

Că piesa ce se joacă e-o piesă imorală...

Cum? Nu se scoală nimeni să plece?... Curios!

Vă jur că teatrul nostru e-un teatru serios,

Că piesa de-astă seară, cu scene palpitante,

În care este vorba de patru-cinci amante

Și de-un amant de pică, "Amantul anonim",

E-o piesă serioasă... Dar ce să mai vorbim!

De-aș întreba pe cea mai sensibilă cucoană:

Vrei artă cu morală sau artă cu... havană?

În gând ea mi-ar răspunde: "Vreau artă cu trabuc".

Deci piesa ce se joacă e-o piesă cu bucluc,

Dar cum nimeni nu pleacă și toată lumea tace,

Înseamnă că "Amantul", așa cum e, vă place.

Da, știm și noi că teatrul ar trebui să fie

O școală de moravuri și-un leac de insomnie,

Un sfânt lăcaș în care un spectator novice,

Când intră să se dreagă, nu riscă să se strice.

Mai mult decât atâta: un teatru-adevărat

Ar trebui să dreagă ce e deja stricat,

Să fie-un fel de templu miraculos în care,

Când intră o femeie, să plece fată mare!

Dar ce să facem dacă un teatru ideal,

Oricât ar fi de pudic și de... Național,

Nu poate cu de-a sila s-adune lumea-n sală

Și după ce-i ia banii, să facă și morală.

Căci nici un om cuminte, stăpân pe punga lui,

Când are gust de pere nu cumpără gutui - 

Iar teatrul, din păcate, în lumea lui albastră,

Fiind în legătură cu punga dumneavoastră,

Cum vreți să țină seama de prunci sau de școlari,

Când trebuie să fie pe placul celor mari?

Și-apoi... vă rog să-mi spuneți, cu gândul în trecut:

Câți dintre dumneavoastră (pe vremuri, la-nceput)

Au învățat la teatru deprinderile rele - 

Să bea și să fumeze, să facă toate cele?...

Când un grăunte tânăr de grâu sau de neghină

Înfige-n huma tare un vârf de rădăcină,

Crezi c-a avut nevoie de dascăl, de dădacă,

Ori a venit la teatru să-nvețe cum să facă?

S-a supărat Morala și s-a scandalizat

Când a văzut pe scenă un pat, un simplu pat...

Dar, Dumnezeu mă ierte, pe alții și pe mine,

Noi n-am știut că patul e-un lucru de rușine!

Ce, credeți ca școlarul, oricât de guguman,

N-a mai văzut pe-acasă un pat ori un divan

Sau vreo canapeluță nevinovată care

Evocă cine știe ce întrebuințare?

Iar dacă patul însuși evocă un mister,

Atunci, atâtea mese de pe la minister,

Rămase de pe vremuri, n-ar fi și ele oare

Când le-am aduce-n teatru - demoralizatoare?

Doar știe toata lumea că un bărbat de stat

Se culcă și pe masă când nu există pat...

Când vine-o postulantă frumoasă de la țară,

Întreb pe Moralescu: o lași s-aștepte-afară,

Ori o poftești, săraca, să stea pe canapea?

Și nu stai câteodată alăturea de ea,

Ba chiar și mai aproape? Atunci și canapeaua

Să n-o aduci pe scenă că ți-ai găsit beleaua!

În teatrul nostru liber, e liber fiecare

Să intre, când arată biletul la intrare,

Dar dacă nuditatea ideilor nu-i place

E liber să se ducă și să ne lase-n pace.

Pe câte alte nuduri ce cad orizontal,

Ipocrizia pune perdele de cristal!

Chiar tu, frumoasă doamnă, cu zâmbetul frivol,

Tu ziua ești un înger, dar noaptea... dracul gol!

Nu căutați în teatru virtuți familiare,

Nu puneți artei zgardă și visului hotare,

Lăsați să zboare-n voie ușoara Poezie - 

Mai multe orizonturi! Mai multă fantezie!

Căci e o profanare și o enormitate

S-arunci un văl impudic pe biata nuditate,

Să-mbraci în cămeșuță un înger de Murillo

Și-n rochie decentă pe Venera din Millo.

(se aud bătăi în ușă)

Cine-i acolo? Intră!

(regizorul apare)

Cu cine-avem onoarea?

REGIZORUL 

(înclinându-se)

Noi suntem regizorul... Și ne-am pierdut răbdarea,

De când afară noaptea în falduri moi se-așterne

Iar tu îndrugi pe scenă atâtea baliverne.

De-aceea, înainte de cele trei semnale,

Rugămu-ne fierbinte întunecimii-tale

Să termine povestea cu morții și cu viii

și să se ducă unde... 

(reverență)

și-a înțărcat copiii...

(confidențial)

E zece fără zece!

DRACUL 

(scoțând ceasornicul)

E nouă jumătate.

REGIZORUL

Ascultă! În depărtare un orologiu bate...

Vrei să rămâi tu singur aici, ca o momâie?

Ori poate vrei s-aprindem o boabă de tămâie?

Nu te-am adus pe scenă să spui "Mahabharata".

Decorurile-așteaptă, actorii toți sunt gata

Actrițele, nervoase, și-au părăsit cabina, 

E timp să se ridice definitiv cortina,

C-a stat destul lăsată ca o perdea... E ora

Când nerăbdarea crește în pieptul tuturora:

Balcoanele fac zgomot - se alarmează stalul

Și lojile se-agită...

(sonerie între culise)

Ai auzit? Semnalul!

(îl împinge treptat către ieșire)

Piei, drace!

DRACUL

Imposibil

REGIZORUL

Piei, drace!

DRACUL

Nu-s grăbit...

REGIZORUL

Piei, drace, că s-aprinde lumina...

(zâmbind către public)

În sfârșit!

1929