Ascultă, dragă, noaptea păgână-i de ispite
Cum le-nfioară vântul din floarea de salcâm...
Dă-mi mâinile în mână, așa vreau să rămân,
Și clipele să zboare cu-aripi blagoslovite.
Să nu șoptești, vreau doară suflarea-ți s-o aud
Cum tremură adâncă de însetatul dor;
În pașnicu-ntuneric, alunecă ușor
Miresmele ce urcă de pe pământul ud.
Iubirea o să sece-n al patimii potir,
Și-odată, soră blândă, tu ai să-mi fii străină,
Dar să nu uiți atuncea și noaptea fără vină
Când gurile ne fură un singur trandafir.
Publicată în Viața Românească, an. XII, nr. 1, martie 1920
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează