Veneam ca prizonierul de război
Către căldura propriei lui case
Si am bătut la uşă în zadar:
Femeia mea, de-acolo, se mutase.
La cin' să-ntreb şi unde să mă duc?
Cu suspiciune mă priveau vecinii,
Când eu veneam din linia de front
Si depăşisem multe alte linii.
Credeam că mă va aştepta în prag,
Să-i povestesc, plângând, întreaga luptă
Si să-i ofer coroana mea de răni
Si inima ârzând în haina ruptă.
Gândind la ea, m-am ridicat din morţi
Si mi-am învins coşmar şi oboseală
Si adusesem iarbă din tranşei,
Pentru-a cinsti iubirea mea fatală.
Si îi făcusem casă pentru noi
Si pentru ăla care-o să se nască,
Din dragostea venirii de pe front,
În noaptea noastră cea mai pământească.
Eu aşteptam să intru şi să văd,
Pe toţi pereţii albi ai casei noastre,
Trofeele trimise de pe front
Si amintiri din marile dezastre.
Aveam un fel urgent de-a respira,
La uşa ei de casă părăsită
Si am crezut că mor când mi s-a spus:
,,Zicea c-o vinde, fiindcă se mărită".
Zburasem pe întregul drum de-ntors,
C-un dor nebun de casă şi femeie,
Dar îmi venea să mă întorc pe front,
Să mă omoare ceilalţi în tranşee.
Si nu mai am pe nimeni pe aici,
Treptat, treptat, puterile mă lasă
Si cred c-a fost coşmar de om rănit
Credinţa-ntr-o femeie şi o casă.
,,Să nu fiţi supărat", mi-a spus un om,
Redeschizându-mi fără voie rana,
,,Dar întreţinerea ne costă mult,
S-o fi mutat la soţui ei, sărmana".
Alerg împleticindu-mă pe străzi,
Iubirea ucigaşă mă apasă,
Sunt prizonierul de război căzut
În pacea criminală de acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează