Bunica stă pe prag și toarce,
dar, pe când sfârâie fuiorul,
cu visul ei care-și ia zborul
și tinerețea i se-ntoarce.
Se vede-n horă legănată
de-al lăutarilor suspin,
cu sânul tare, cald și plin,
sub cămășuța ei de fată.
Și cum se-ncinge o bătută,
o prinde Dinu de mijloc
și joacă lângă ea cu foc,
apoi din fugă o sărută.
Târziu, când hora s-a sfârșit
și cerul s-a făcut ca plumbul,
s-au dus alături și-n porumbul
din vale tainic s-au oprit.
Dar nunta? Nicidecum paharul,
ci ochii lui au îmbătat-o...
o, parcă-l vede pe primarul
și popa care-a cununat-o!
Și cum se toarce-ntruna firul
și-n jurul fusului se prinde
nu știu ce spaimă o cuprinde
de-și pierd și visurile șirul.
Într-un amurg pe când apusul
pălea sub norii-nsângerați,
soi prunci își vede îngropați,
și-o lacrimă îi arde fusul.
Și când, trezindu-se din vise,
văzu că-i noapte și târziu,
la luna care răsărise
lătra un câine a pustiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează