Mamă ești mai frumoasă ca o
duminică fără sfârșit
când se aude plânsul ierbii
pierând pe câmpul înverzit.
Departe, peste vămi de gheață
unde miroase a gutui,
stau stele albe și învață
ruga ta spusă nimănui.
Cu cât ne-ndepărtează vremea,
cu cât te uită carnea mea,
eu mă gândesc cu greu la ziua
când nu te voi putea vedea…
O, de-aș putea, (dar ce pot oare,
din sărăcia care-o am)
să te întorc din nou la clipa
acelor ani când nu eram…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează