Eminesciene - Adrian Păunescu

Să rămâi român
Nu e chiar în van
Ci înseamnă-a fi
Eminescian.

De-a poetul ce țara-și conține
Un popor nu se poate juca,
Decât dacă se joacă de-a sine
Și se joacă de-a inima sa.

Când există un geniu-ntre genii,
Când e viu un poet absolut,
Nu au voie toți oligofrenii,
Să îl spurce, că-i om din trecut.

Ascultați-mă bine cu toții,
Despre noi este vorba acum,
Când ni-l fac de doi bani patrihoții
Și-l aruncă la fiare, în drum.

Dacă țara aceasta mai are,
În finalul de veac douăzeci,
Trei piloni care-o țin în picioare,
Eminescu e unul pe veci.

În zadar ne tot mușcă pigmeii,
Eminescu e-n noi fără timp,
El ni-i marea, speranța și teii,
Nu îl vindem și nu-l dăm la schimb.

Și din cei până-n ultimă ceacră,
Din nadir până-n ultimul val,
România-i proiecția sacră
A poetului național.

12 ianuarie 2000