Mergând prin vis pe strada de demult,
Voiam s-ajung la vechiul lăcaș sfânt
La care mă dusesem cu părinții,
Întâia oară când eram copil.
Cum paşii mă purtau spre nicăieri,
L-am întrebat pe tata de mai ştie
Unde putea să fie aşezarea.
Mi-a arătat atunci în palma-ntinsă
Bisericuţa albă, cât un fulg,
Şi-a spus cu glasul lui îndepărtat:
Oriunde am pleca, o luăm cu noi
Şi unde ne oprim, o punem jos
Să crească-n jurul nostrum ca un cuib,
Să ne ridice lin până la cer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează