fratelui Adrian Păunescu
O, bună ziua culme-asediată,
Nu ştiu ce zic mişeii prin străini,
Dar ştiu că poezia ta cântată
Trezit-a-n Basarabia români.
O, bună seara, pajişte amară,
Nu ştiu ce zic străinii prin mişei,
Dar ştiu că dacă nu încapi în țară
Inseamnă: Ţara nu-i în matca ei.
Şi nu-i într-adevăr, sunt numai spume,
De-a o aduce, nu există-un plan,
Şi-atunci e clar de ce în astă lume
Suntem cum suntem, frate Adrian!
Venii la Bucureşti, voind unire
Din Apuseni şi până în Carpaţi,
Şi am ajuns să văd cu uluire,
Sălbatica bătaie între frați.
Frații nu vor unire, ci putere,
Unirea la alegeri e-un acid,
Pe urmă nu-i decât un scai, o fiere
Sau şi mai rău - nu e decât un rid.
Un rid din opt-şpe, rid de bătrânețe,
Ce sperie băieții, hatachii,
Care încep a face feţe-feţe
Şi scuipă de dureri şi poezii.
Venii la Bucureşti cu tot noianul
Asupra-mi de giganţi şi de pitici,
Un glonte-n frunte mi-ar fi vrut duşmanul
Numai să nu mai ajung până aici.
Dar glontele întârzie în armă,
Dar sufletul întârzie în trup,
Dar eu mai am un adevăr ce sfarmă
Această lume pusă pe calup.
Dar eu mai am un sprijin de departe,
Dinspre doi frați plecați către o stea,
Care nu-mi vor îngădui o moarte
Decât doar prin apoteoza sa.
Acu mă-ntreb eu, dragă Adrianu,
Şi întrebarea mea e cu ecou,
Neamul ce-a dat pe Ştefan, Brâncoveanu,
Au nu mai poate da nici un erou?
Ba poate da, se înfioară glia,
De-un strigăt ce ajunge pân-la cer
La Tiraspol:,,Trăiască România!"
Vreo cinci eroi strigă din cuşti de fier.
Şi-n alte cuşti mai stau vreo alții nouă
În singulare cuşti de-apostolat,
Şi fruntea viitorului e-n rouă,
Şi România nu-i de cumpărat.
O, bună ziua, culme-asediată,
Şi bună seara, şes de-un verde-amar,
Începe-un vânt dinspre tării să bată,
Memoria se scutură de var!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează