Eu lângă mărul meu de lângă drum
N-am cugetat să stau vreodată paznic
Și fie-așa ca pururea și-acum
Subt el să aibă alții vesel praznic.
Iar dacă-n fața cailor ce pier
Am pus să facă norii temenele
E că socot că pe pământ subt cer,
Toți trandafirii au un drept la stele.
Dar gata sunt oricum ca om de rând,
Să mă retrag și să dispar în gloată,
Că nu-i în lumea aceasta loc mai sfânt
Ca inima mulțimilor curată
De-acolo răsărit ca ghiocel
Pe când aveam deasupra nea cu sânge
Și spic de mă făcui cu vârf de-oțel
Fu pentru lumea ce-auzeam cum plânge.
Azi pot să fiu și frunză-ntr-un desiș
Doinind domol cu altele-mpreună,
Când către culme pasul în suiș
Cu steagu-n mână muncitorii-l sună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează