Întâlnire cu iarna - Marcel Breslașu

 

Sârguincioasa iarnă - mi se pare

că-și buchisește vechile tipare;

și formulele magice, sesamul

cu care-și va rosti epitalamul

și lentul alfabet al încolțirii

și tainele din Tabla înmulțirii...

Le scrijelește iar, le șterge iară

și iar le scrie-n slova ei fugară, 

să nu le uite până-n primăvară.

                          *

Și mugurii de chiciură pe ramuri,

și florile de gheață pa la geam,

și fumurile care-și suie-ncete

firavul crâng de pale siluete

(parcă-și ridică umbrele-n picioare

copacii tine - copăcel spre soare...)

și liliacul - în metamorfoza

luminii - dimineața roz ca roza

alb peste zi (vorbesc despre zăpadă...)

și albăstrui, când seara dă să cadă...

O, neaua ce se cerne pe cărare,

cu razele prin sita frunzei rare

(când soarele îi trece lunii schimbul,

și aurul îi argintează nimbul...)

apoi zburătăcită o adie

ca pe-un imens tăpșan de păpădie, 

și țurțurii ca franjuri la perdeaua

cu falduri ample-n care cade neaua - 

strecoară, joacă, frâng și dezghioacă

lumina-n câte-un fir de promoroacă

și-agonisesc, din cioburi de crâmpeie,

vopsele pentru flori și curcubeie...

                          *

Răsfiră pâcla și ridică ceața 

- ca aburii, pe țarini, dimineața. 

și-njgheabă iar, prin horbota de neguri,

frânturile de lume - în întreguri...

(și nu-i de glumă - eu o știu - s-volburi

imagini, vai, din cearcănul de colburi

și să te-ntrebi „ce brumă se alege”

din ele - și din tine, se-nțelege!).

                         * 

... Un lucru-i limpede! Timp liber n-are

nici biata iarnă pentru hibernare;

ba, datorită scurtei ei memorii

- oprită ca un sloi pe roata morii - 

mai și învăluie într-o pojghiță

(să nu le-ncurce) fiecare schiță

și-i tighelește-o margine concretă

pe cerul sur, cu un chenar de cretă...

Nici gerul n-are-astâmpăr; crapă pietre! 

Și întunericul în mii de vetre, 

își mistuie cu lăcomie cocsul

de bezne - să grăbească echinoxul

parcă împinge-n lături, demiurgul, 

către culise, zorile și-amurgul...

Dar și așa, în ziua-nghesuită

repetă contrapunctica-i suită

și-n preț de-o oră mătură și mână

priveliști peste zări de-o săptămână...

lărgind cortina petic lângă petic,

spectaculosul încă ipotetic...

Și vântul sub cormanele lui late

răstoarnă brazdele imaculate...

Bătrânii brazi le-asemuiau cu giulgii. 

- Dar scutece însăilează fulgii

pentru sămânța odrăslită-n pântec. 

Și șuiul șuier deslușește-un cântec. 

Și peste-oglinda poleită - norii 

prefigurând, cu albul lor, cocorii...