Pe sub umbrele de sălcii
lacul tremură și doare.
Apa de argint se urcă
peste murmur la picioare.
Luna-și pierde-n ramuri vadul
lunecând pe ceruri goală.
Marea de neliniști cade
peste inima-n răscoală.
Lângă margine de trestii
chipul râde în oglindă.
Din adâncuri vine-o undă
de mijloc să te cuprindă.
Învelindu-mă cu gânduri
din câmpiile lui Marte
am deschis cuptorul verii ,
să dea unda într-o parte.
Peste gene de cărbune, -
la răscruce de răcoare -
răsturnat tot lacu-albastru
care vindecă și doare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează