Pe aici am murit eu, cel de ieri,
Pe care fiecare zi îl îngroapă în zori
În tăcere - fără cuvinte,
Cu solemnitatea nepăsării,
Cu obișnuința tiranică
A gestului învățat.
Azi suntem vii, unul în fața altuia,
Ca doi copaci plantați în același ceas,
Dar mâine, ceva, o ramură a unuia
Va păli și vom iubi mai puțin...
Sau eu voi pleca mai devreme,
Ori tu nu vei întârzia,
Asta înseamnă același lucru,
Că nu putem fi umbră pe umbră,
Că orele noastre petrec altfel...
O, timp fără moarte,
O, iubire mereu altfel,
Te-aș ține cu mine
Cu furia lacomă a celui ce te pierde
Fără speranță...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează