Vin fluturii, mamă! Coboară
cu aripile lor de ceață ursuză
drept în izvoare, secându-le.
Nu le auzi foșnetul hohotitor
cum năvălește-n văzduh?
Nu le auzi strigătul
cotropit de-ntuneric?
Cad ca topoarele cu muchii grele,
retezând firul de iarbă
sclipitor cum e luna.
Și tu ești singură, mamă!
Și eu sunt singur,
în furtuna aceasta de aripi
prin atâta pustiu neumblat.
Și pasărea aceea galbenă,
pe un pat plutitor este singură
și puiul de cerb e tot singur,
în timp ce aripile fluturilor
prăbușesc peste noi înstelarea.
Vin fluturii, mamă!
S-așază pe case
cu picioarele lor de sârmă
carbonizată. Sug din otrava
florilor mari, de neon. Cântă
prin arbori, bătând din aripile
largi, cum bat cocoșii-n amurg.
Spicele se răstoarnă
pe mal cu găturile spintecate
Vulturii cad înghețați
ca butucii în pădure.
Câinele se zbate în lanț, vinovat,
iar eu număr luceferii de foc
ce se sparg în fereastră.
Vin fluturii, mamă! Nunta
lor se petrece în taină
la izvoarele nopții de ceară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează