În căutarea junghiului - Marin Sorescu

 

E dandana mare cu copiii mici când se-mbolnăvesc,

Că nu ştiu să spună ce-i doare, unde-i doare,

Se sting ca lumânarea, te uiţi să caşte de trei ori să le iasă sufletul,

Mamă-sa dă să-şi smulgă părul din cap, cheamă lumea,

Dar cele mai bătrâne: „Stai, fa, că trebuie să-i găsim

Junghiul".

Şi după ce-l scaldă bine, îi sparg un ou proaspăt pe piept,

Aleg gălbenuşul, şi-l tot împing cu deştiul,

Pi colo', pi colo' pe piept.

Şi unde se sparge gălbenuşul, înseamnă că e junghiul

Şi dă-i, trage copilul.

Se ia la urmă o foaie de tutun şi una de muştar, ceapă şi ulei,

Se face un bleasc

Şi se pune pe locul ăla, să tragă durerea.

Copilul atunci începe să râdă, că simte cum îi trece.

Mulţi au scăpat aşa, şi Trică şi Dorel şi Rine al Cazacăi,

Dar la unii nu vrea gălbenuşul să se spargă deloc,

Te uiţi la el că alunecă, alunecă pe piept, întorci copilul

Cu burta-n jos, îl plimbi pe şale – nimic,

Înseamnă că s-a-ncuibat moartea-n el, n-ai ce-i mai face!

Poate doar o minune, cum s-a-ntâmplat cu unul din Secuieşti

Că erau să-l îngroape, după ce-l plânseseră vreo trei zile de mort,

Şi la urmă el s-a sculat de viu.

Dar la urmă l-a uitat mumă-sa când s-a dus la secerat,

L-a uitat în prispă şi-au scăpat porcii, au dat peste el

Şi l-au mâncat.

L-au mâncat pur si simplu – ptiu! fir-aţi ai dracului,

Să mai mănânci carne de porc...