Powered By Blogger

14 apr. 2024

La Govie - Marin Sorescu

 

Erau femeile îmbrăcate cu fuste frumoase de borangic,

Ori cu fuste negre, cusute cu gogoşi de fir,

Aveau cămăşi cu mărgele

Şi pe cap cârpe, marame, care se lăsau pe spate,

Iar pe frunte se prindeau cu ace cu măciulie de argint,

Aşa, ca aluna de mare, măciulia.

Şi ele stăteau înfoiate şi încălţate cu papuci, înalţi, negri.


Se-ntindeau mesele.

Nişte blane puse pe jos, şi pe de lături lemne mai înalte

De sfat. Şi acolo fiecare îşi desfăcea şervetele

Cu ce-avea de-acasă. Scoteau ouăle roşii, ciocneau

Şi mâncau cu mămăligă.

Unele mai aveau şi păsat, cum se făcea atunci, bun.

Lăutarii se plimbau pe margine, cântând.

Toţi beau, petreceau, după aia se puneau pe joc.

Govia se făcea în deal

Şi se anunţa cu toba, să se ducă lumea.

Şi un câine pe care-l chema Gealap se învăţase,

Unde auzea toba, acolo se ducea şi el.

Toba nu bătea numai pentru petrecere.

Dar aşa se-nvăţase el,

Îi era şi lui drag la govie, că toată lumea era gătită şi veselă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează