Şi drumul se arată drept în sus,
Ca un perete care ţine cerul
Să nu-şi încurce oile oierul
Când nici lumini şi nici alţi oameni nu-s.
Rostogolite vietăţi de foc
Aprind sub tălpi zgârieturi de piatră
Doar, la Albac, un câine rău mai latră
Şi liniştea se-aşează-ncet la loc.
Deasupra, dedesubt, nimic, nimic
E numai drum nesăturat de sine,
Şi o căruţă dinspre munte vine
Cu caii mari şi căruţaşul mic!
M-agăt de iarba care dă în spic
Şi o furnică gleznele îmi ţine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează