Era un munte de om
Călca pe suta de ani
Înflorit și pur ca un pom
N-avea pe lume dușmani.
Era o candelă vie
Aghiazmă cu busuioc
Purta ițari de dimie
Și cânta din frunză cu foc
(Aici versul e mai lung ia forma unei cruci)
Își pregătea concertul prin răsuflarea lui
Îi plăcea frunzele cerate, oftatul cucului
Umbla desculț prin calda țărână, strecurată de vreme
Asculta firul ierbii și-l auzea cum geme.
(Aici se scurtează iar versul)
Era frumosul bătrân
Un Dumnezeu de Dobreț
Ce visa vara în fân
Cai păscând pe pereți
Vene cu sticla cu vin
Să dea un strop de pomană
Spuneam un bogdaproste plin
Și viei scăpate de mană
Era un mute de Om
Călca spre suta de ani
Înflorit și pur ca un pom
N-avea pe Lume dușmani
Era o candelă vie
Aghiazmă cu busuioc
Purta ițari de dimie
Și cânta din frunză cu foc
Era frumosul bătrân
În satul meu Dumnezeu
Mirosea a credință de fân
L-am văzut, l-am văzut
Numai Eu!
Din volumul „Raiul meu e doar în vatră"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează