Powered By Blogger

9 aug. 2024

Cumpărături - Leonid Dimov

 

Se făcea, îmi amintesc atât de clar

Că eram într-un mare magazin alimentar

Saturat de miresme bizantine:

Vanilie, scorțișoară, măsline.

Un magazin cât o cetate

Dar pierdut în semiobscuritate.

Pâlpâiau din când în când niște lumini

Din rafturile cu produși levantini

Către raioanele suplimentare

Cu textile și lampadare când, dincolo de geamul

unsuros,

Te-am zărit mestecând într-un fel de sos,

Menit a păstra heringi ori scrumbii

Și m-am îndrăgostit de tine cât ai clipi.


Atunci ai zimbit din pleoape,

Ai apăsat pe niște supape,

Ai aranjat cutiile cu conserve de ghiborț,

Ți-ai scuturat pletele, ți-ai șters mâinile de sorț

Și ai venit în fața mea.


Erai mica, aveai privirea grea,

Stăteai, desculță și trandafirie,

Ca-ntr-o poză din copilărie

Și mi-ai spus că deși trăiești pentru mine

Prin odăi, prin tramvaie, prin magazine,

Nu va mai fi ce-a fost niciodată

Căci toată făptura mea e schimbată

Și poate ca nici nu mai ții minte

Vremile fericite de la Așezăminte

Cum râdeam amândoi deodată

La ivirea degetelor de sub plapuma matlasată.


Atunci m-am îndreptat spre manufacturi

Și-am început să fac tot felul de cumpărături

Fără alegere, fără rost,

Pentru anotimpurile care-au fost.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează