Mâna care-a strâns de gât se strânge
vânătă, în cântec de prohod.
A căzut Bastilia de sânge
și-a murit un veac pe eșafod.
Toate pietrele zidite în Bastilii
crapă, mai târziu sau mai curând,
ca să facă loc luminii zilei...
- Dar a noastră, Doamne, oare când?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează