Pe creasta vremii sure
În estomparea ceţii
Plâng cerbul tinereţii
Din tainică pădure.
Cu dansuri largi, rotunde,
A frunzei agonie
M-adulmecă, mă-mbie,
Amurgul mă pătrunde.
Zadarnic or să vină
Miresme-n seara goală,
De-o vegetală boală
Mi-i sufletul rugină.
Târziu, prin ploaia lentă
A frunzelor aramă
M-ascunde, mă destramă,
Tristeţea grea, latentă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează