Plutesc întins pe râul de cenușă
Ce singur ne-a rămas în acest foc,
În mine însumi am atât noroc
Cã-i uit pe gardienii de la ușă.
Mai port la mâini, la glene și la brâu
Aceeași seculară, grea cătușă,
Dar cum plutesc pe râul de cenușă?
În temniță la mine curge-un râu.
Îmbătrânesc plutind și inculpat,
Cătușele m-ar îneca în apă,
De nu m-ar ține lumile de pleoapă
Și-n creier amintirea unui sat.
Voi trece dincolo când o să-nceapă
Să râdă cei care m-au regretat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează