Turn rămas pe lume dintr-un timp barbar
ca o mistică rachetă de granit
nezvârlită niciodată, aerul se-ngălbenește
împrejurul tău, de vreme,
la crenelul tău oprit.
Mă opresc o clipă lângă tine așteptând
o zvârlire-n sus, spre lună
dar tu mori în nemișcare scuturând
umbra ca o ancoră sunând
niciodată smulsă din pământ.
Și copilăria-mi, cuburi cuburi
într-o amintire o mai țin
împrejurul gleznei ridicată lin,
strică și reface piețe vechi și ruguri.
Îmi privesc genunchiul și surâd
e și-aici o altă amintire
Pare-un râu cețos ce duce colorând
către mare săbii, scuturi în neștire.
Când deodată-mi mângâi pieptul viu,
E un cerc de-argint pe care-l sună
luna ce-am cuprins-o-ntr-un târziu
Într-un turn de la pământ la lună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează