Deodată aerul a devenit magnetic
de el izbindu-mi, sângerii,
ca de un zid de sticlă plat și rece
calmul, dorința de a fi.
Și cearcăne-mi adaogă privirii
care-o mirasem de pământ, de apă și de foc
Gândul atras spre mine nu mai poate
să plece spre lumea din loc
Și mi se-ntinde sufletul pe spate
brusc picătură peste lespezi
nemaiputând să țină greutatea
acestor limpezimi prea repezi
și simt cum fulgerând se mută
închisa gravitație din stâncă
și totu-ncepe înspre globul inimii să cadă
în timp ce trupul zboară încă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează