Powered By Blogger

18 dec. 2018

Și cu asta ce-am făcut? - Constantin Tănase




















Ne-am trezit din hibernare
și-am strigat cât am putut:
Sus cutare! Jos cutare!
Și cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
și-am luptat, cum am știut,
s-avem nouă guvernare,
și cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
ne-a crescut salariul brut,
dar trăim în sărăcie,
și cu asta ce-am făcut?

Ia corupția amploare,
cum nicicând nu s-a văzut,
scoatem totul la vânzare,
și cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câștiga o pâine,
mulți o iau de la-nceput,
rătăcesc prin țări străine,
și cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
leul iar a decăzut,
cresc întruna taxe-accize,
și cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
de belele n-am trecut,
se trag sforile, se minte,
și cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
cum nicicând nu s-a văzut,
țara-i plină de vedete,
și cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noștri, vin ai noștri!
E sloganul cunoscut;
iarăși am votat ca proștii,
și cu asta ce-am făcut?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează