Verde nou al primăverii, roș al florilor de vară,
toamna, galbenul din frunza ta târzie mi-e mai drag,
fie ca-n velinți tăcute inimi de-aur le presară,
fie că foșnește-n taina mătăsosului tău steag.
Zi senină, zi rodită ca o poamă de lumină,
câtă floare prea devreme scuturată te-a dorit,
să te pot culege astăzi - cer, și suflet, și grădină
Cișmigiule de toamnă, de-amintire biruit.
De pe podul ce oglindă arcu-ntins al pietrei sale
peste apa unde lebezi dorm pe teiul tremurat,
cine m-a chemat pe nume, cine m-a oprit în cale?
Umbra ta de altădată și un ram îngândurat.
Verde dor al primăverii, foc al dragostei din vară,
toamna, părul de-aur moale al iubirii mi-e mai drag
când strivesc și ani, și zile ce covorul tău presară
și-mi foșnești a moarte-n suflet, mătăsos și galben steag.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează