Balada celor trei puncte de vedere - Ștefan Augustin Doinaș

Odată-ntr-o noapte brăzdată de ploi
cu fulgere slabe şi rare,
trei umbre treceau prin câmpiile moi,
umblau întrebând cu mirare:
- Ce ţară străină, ce prag de cristal
răsună acolo, departe?
Sunt codri-n delir sau alai nupţial?
Vestesc bucurie ori moarte ?
- Un templu albastru se umple de dans,
strigă cu uimire o umbră.
Zăresc al fecioarelor ritmic balans
pe vârfuri, ieşind din penumbră.
Acesta e semnul plăcerii dintâi.
Rămâneţi, eu intru în horă
Şi umbra, punându-şi aripi la călcâi,
sui spre mişcarea sonoră.
- Un zid de cetate se surpă sub morţi,
răspunse-ncruntată a doua.
Aud zăngănitul de săbii la porţi;
văd sânge pe scuturi, ca roua.
Acesta e imnul puterii de azi.
Adio, eu caut o armă...
Şi umbra, ca fiara gonită-ntre brazi,
intră în sălbatica larmă.
- Nici temple, nici ziduri cu dansuri şi oşti,
gândi fără glas ceealaltă.
Ferice când scapi din greşeli şi cunoşti
cohorta de îngeri înaltă.
Acesta e rodul eternului trunchi,
judeţul de chin şi extaze...
Şi umbra, plângând, s-aruncă în genunchi,
pieri în mocirlă şi raze...
Târziu, când ieşiră recoltele vechi
de astre pe bolta senină,
se prealimpezi pentru ochi şi urechi
vârtejul de zvon şi lumină.
Un golf scufundat sub fruntarii de stânci
păstra înc-un abur de noapte,
iar fulgerul zării prin apele-adânci
stârnea curcubeie şi şoapte.
Părea în lumină un prag de cristal,
o oaste cu coifuri deşarte,
sau poate un codru-n delir nupţial
vestind bucurie şi moarte.