Măi băiete, măi voinice,
n-a rămas alta pe-aice
decât să-ncarci ghintul bine
și-apoi la drumuri te-aține,
ca să vezi, cine mai vine.
Căci făină nu mai ai,
nici galbeni poți să mai dai
la cel bir din ist pământ...
trăsni-i-ar Dumnezeu sfânt
sub țărâna de mormânt!
Eu prin grosuri tot șezui
și-a plăti bir nu putui...
bată-i crucea! Cum nu-i doar
să ne bată, să ne-omoare,
să ne-ngroape la-nchisoare!
S-a dus vremea cea bogată,
de-și punea nevasta spată
și prin zemnic și pe-afară,
apoi vindea pânză-n țară
și purta la gât odoară.
Iar românul cu opt boi
și cu șaptezeci de oi
tot mulgea, mereu mulgea,
habar de nimic n-avea
și birul ușor plătea.
Dar acum, măi băiețele,
fără fir de mustețele,
mâncat-aș nevoile grele...
dare-ar dracii printre ele,
să scăpăm de măgurele!
Căci găsim prin codrii verzi
potici, cărări de te perzi...
vie apoi să ne gonească!
Iar Dumnezeu să-i ferească
de urgia haiducească!
Cât a fost dorul în mine
de-a trăi cu toții bine,
am lucrat la cel ogor
ca tot omul muncitor,
să fiu maicei de-ajutor.
Dar m-am răzbătut de tot
și-a suferi nu mai pot
ocări, fiere și bătăi,
urgisind bieții flăcăi
și făcându-i din buni răi!
Săriți cu toți, măi băiați,
și-n dușmani din greu tăiați,
căci acolo ne-i scăpare!
Săriți pe cai toți călare.
Să tragem spre lunca mare.
Dau călcâi în negrul meu,
s-apuc în lume mereu...
măcar capul să mi-l taie,
vreau să vărs sînge pâraie
sub topor și sub bătaie!
Căci mi-i sufletul mîhnit,
c-am ajuns de ne-au robit,
și m-au prins un dor nebun
tot amarul să-mi răzbun
prin desișul de alun!
(Haiducul Radu Anghel, pictură de Mișu Popp)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează