Fântâna cu platani de lângă ţărmul mării
la care ne-am oprit cu umbra în amurg
în cântecul domol, ce nu-l pot da uitării,
de valuri ce se sparg, de ape care curg.
Fântâna unde vin cu vasele de-aramă
cadânele să-şi ia un dar curat, din plin,
vrăjită e - ţi-o spun - şi dorul meu - ia seamă -
în juru-i zboară greu: un porumbel străin.
Pe Marmara se duc cu aripe de lebezi
corăbii în amurg... și piere zi şi an;
dar aplecat uşor pe apele ei repezi
obrazul tău îl văd în umbră de platan.
Sunt zile sau sunt ani de când pe ţărmul mării,
în limpezimi adânci fântâna l-a închis?
Platanii tot foşnesc, şi nu-l pot da uitării
murmurul de pârâu rostogolit prin vis...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează