Tu petreci în veselie,
eu trăiesc în chin nespus
nici o oră făr’ de lacrimi
n-a trecut de când te-ai dus.
Zilele îmi par ca anul,
serile făr’ de sfârșit,
și nici noaptea nu alină
dorul meu nemărginit.
Căci prin somn, de dorm vreodată,
visurile mă muncesc,
și când vine dimineața
n-aș vrea să mă mai trezesc.
Dacă ți-ar fi dor de mine
ai veni iar înapoi!
Parcă nu e chin pe lume
când suntem noi amândoi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează