Consideraţi aceste versuri răspunsul la întrebările care privesc un capitol intim al biografiei mele.” - Maitreiy Devi
Chiar dacă mă vei prinde sub plasa de oţel
n-am sa strig.
Golurile se vor mări de la sine
destul ca să scot mâna şi să cuprind luna.
Și de vei face ziduri de piatră
niciodată n-ai să zideşti închisoare pentru mine.
Pietrele se vor nărui de la sine
de îndată ce voi apărea eu.
Deşi mă vei exila şi mă vei trimite pe un ocean
într-o barcă găurită
am să desfid oceanul
și n-am să pierd nici această bătălie marină.
Sau dacă mă vei trimite în deşertul Saharei
unde nisipul duşmănos e fierbinte,
deodată va sufla parfum de iasomie
ca să-mi umple serile pustii.
Ai uitat că într-una din primele noastre dimineţi
mi-ai pus în mână o săgeată care poate ochi sunetul
și că tu ai fost cel care m-a învăţat
să trag la ţintă fără greş.
Și azi, dacă vrei să mă umpli de întuneric
de nu-mi mai pot vedea drumul,
fii sigur c-am să netezesc cerul
și am să umplu lumea de lumimă într-o noapte fără lună.
N-ai decât să stai cu spatele întors la mine,
am sa-ti umplu cerul cu un cantec
tăcut ca o rază. Iar tu, mirat, n-ai să ştii
de unde vine revărsarea aceasta de lumină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează