Primeşte-acum aceasă închinare
a unor versuri crâncene şi-amare,
cu strofele că nişte drapele zdrenţuite
în bătălia rimelor rebele,
dezlănțuite,
asemeni unor ploi de stele
pe ceru-nchipuirii mele!
O, vino printre fulgere cu mine,
printre gheţari de nouri să ne croim un drum
și de pe culmea serii bătută de furtună
să contemplăm un univers de scrum!
Odată mi-era frică de tăcere:
simțeam cum bate vremea-n pieptul meu
și zgomotoasă plasa de vorbe efemere
m-acoperea cu vraja ei mereu.
De-atuncea câte nu s-au lămurit şi câte
au început a se nelămuri!
să mergem către zările urâte
și să scăpăm de grija de-a dori!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează