Un vis adânc şi straniu adeseori revine:
e o necunoscută, i-s drag, mi-e dragă toată,
și nu-i de tot aceeaşi de fiecare dată,
și nu-i de tot nici alta, şi mă-nţelege bine.
Căci ea mă înţelege şi străveziu: în fine
mi-e sufletul enigmă de ea doar dezlegată
și fruntea mea înaltă şi-adesea brobonată
doar ea mi-o răcoreşte, când plânge lângă mine.
Nu ştiu, e oare brună, bălaie sau roşcată?
Şi numele-i? Sonor e şi dulce totodată,
cum poartă-ndrăgostiţii cei surghiuniţi de Lume.
Privirea-i, o privire de statuie îmi pare,
și-n glasu-i grav şi calm e-o inflexiune-anume
a vocilor iubite, tăcute-n depărtare.
(Traducere de George Pruteanu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează