Un om în miezul zilei se razimă-n țapină,
cu fața încordată, îngândurat puțin.
Își șterge de pe frunte sudoarea de lumină
și-i fumegă în spate cămașa lui de in.
Din ciutura-nghețată el soarbe-o-nghițitură,
apoi și-ndreaptă pașii către păduri, tăcut.
Și ciutura păstrează sărutul lui pe gură
precum, sfioasă, fata, întâiul ei sărut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează