Am băut din văzduh
tot albastrul,
eram fericit
că m-am săturat de setea
care mă ardea
până la lacrimi,
sunt o fărână de lut
dintr-un ocean de lumină,
o întrebare fără răspuns
în marele haos al lumii,
se rostogolește
vremea peste mine
bătrânele ceasuri,
coborâte din turnuri
cad peste amintirile mele
în singurătatea unei zile
de platină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează