voi muriți în infinit,
culegând truda din nopți,
printre somnul neadormit.
Picurați în jur tăcere,
voi, cu glasul vostru blând,
ați căzut din alte ere,
logodiți doar în cuvânt.
Fierbeți oasele de zeu
în adâncul styxului,
urna fumegând mereu
pe altarul visului.
Și-n tăcerea stelelor,
în amurg roșu și trist,
viață dați cuvintelor,
prin luciri de ametist.
Deși pleoapa voastră plânge
și durerea-i numai fiere,
treceți vorbele prin sânge,
făurind faguri de miere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează