Crângul drag, pe limba-i de mesteacăn,
m-a făcut altminteri să gândesc.Trişti cocori, în cârduri lungi când pleacă,
nu regretă că ne părăsesc.
Ce să mai regrete? Doar în viaţă,
marii treceri îi suntem supuşi!
Lanul lângă iaz, pierdut în ceaţă,
pururea-i visează pe cei duşi.
Singur, într-a câmpului tristeţe,
văd cocori în nori de borangic...
Nu-mi jelesc pierduta tinereţe,
din ce-a fost, eu nu jelesc nimic.
Şi nici floarea vieţii scuturată,
şi nici anii scurşi fără de rost...
La căldura sorbului vreodată
nimeni n-o să-şi afle adapost.
Sorbul n-o să-şi mistuie ciorchinii,
n-o să piară al ierbii moale pat...
Cum cad frunze-n poalele grădinii
tristele cuvinte astăzi cad.
Dar din ele vremea de-o s-aleagă
doar grămezi ce nu mai folosesc,
spuneţi că, vorbindu-mi, un mesteacăn
m-a făcut altminteri să gândesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează