când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
s-arunce jug în gâtul tău:
e rău destul că ne-am născut,
mai vrem şi-al doilea rău?
Din zei de-am fi scoborâtori,
c-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
flăcău ori moş îngârbovit;
dar nu-i totuna leu să mori
ori câine-nlănţuit.
Cei ce se luptă murmurând,
de s-ar lupta şi-n primul rând,
ei tot atât de buni ne par
ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
e plânset în zadar!
Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
să fie-un hohotit şi-un chiu
din ceruri până-n iad!
De-ar curge sângele pârău,
nebiruit e braţul tău
când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
când râzi de ce se tem mai rău
dușmanii tăi cei tari.
Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
de zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
căci ei au cerul lor!
Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
dar cui i-e frică de război
e liber de-a pleca napoi,
iar cine-i vânzător vândut
să iasă dintre noi!
Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
pe scut! Puterea este-n voi
și-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
că zeii sunt departe, sus,
dușmanii lângă noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează