În zori de zi el a trecut
cu plugul pe la noi.
Și de pe bici l-am cunoscut,
și cum țeseam, nici n-am știut
cum am sărit și m-am zbătut
să ies de la război.
Și-atâta tort mi-am încâlcit
și-n graba mare-am spart un geam,
știu eu ce mi-a venit!
Am cap, dar parcă nu-l mai am!
Ce-aveam să-i spui? Nimic n-aveam,
dar era-n zori, și eu voiam
să-ntreb cum a dormit.
Și vezi așa-i el, nu știu cum!
M-a prins de braț și m-a cuprins
să mă sărute-n drum.
Dar eu din brațe-i m-am desprins
și l-am certat și l-am împins
dar n-am făcut cu dinadins,
și rău ce-mi pare-acum!
O, nu mi-e că mi-am sângerat
la prag piciorul într-un cui,
dar mi-e că e păcat!
Om bun ca dânsul nimeni nu-i,
și pentru-o vorbă rea ce-i spui
el toată ziulica lui
muncește supărat!
(Poezie publicată în Tribuna, Sibiu, 1891)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează