Tremur moale de perdele
m-a cutremurat de-odată...
în lumina dimineţei
mi-ai venit la geamuri, tată...
Blând ca-n vremurile bune,
cu făptura ta cuminte
când aveam şi eu un suflet
să mă ierte... să m-alinte...
Ce-ai rămas aşa?... ci vino!
iar îmi stai pornit pe ducă?...
parcă nu m-ai mai cunoaşte...
am îmbătrânit tătucă,
uită-te mi-e fruntea arsă
gândurile rău mă sapă;
sunt o salcie uitată
la o margine de apă...
M-ai lăsat în lume singur...
câte drumuri... câtă jale...
n-a mai fost să mă-nsenine
raza sfaturilor tale...
n-am mai întâlnit un zâmbet
de când m-ai lăsat aşa
n-a mai fost pe lume suflet
bun şi cald ca Dumneata!...
Cum te-ai dus... eram departe...
și era ‘ntr-o dimineaţă,
m-ai chemat încet pe nume
și cu ochii numai ceaţă
m-ai cătat prin toată casa...
- m-ai văzut într-o oglindă...
și-ai întins zadarnic braţe...
n-au avut ce să cuprindă!...
Joacă lacrima pe geană
și mustrarea rău mă seacă...
n-ai avut măcar norocul
să mă vezi... aşa... o leacă...
și m-ai aşteptat într-una
tremurând de dor... de frică
pe sub streşinile casei,
lângă-un cuib de rândunică...
N-am venit... mi-a fost durere
curtea să ți-o văd pustie,
plugurile răsturnate
și uitate... pe vecie!
și ceaslovul de sub grindă
și pe mama supărată
să-ți văd câinele prin curte
toată ziua cum te cată!...
N-am venit... crezui că-i bine
să te las să dormi în pace...
câtă linişte-i acolo
printre crucile sărace...
candelele ard sfioase
parc-ai fi-ntr-un cer cu stele
și de ce să-ți stric odihna
cu amarurile mele?...
Tată drag!... şi-acum mă iartă...
și mai vino câte-odată...
du-te şi te odihneşte
nu-mi purta de grija tată...
n-o să treacă multă vreme
și-o să viu şi eu la tine...
dar... mai am ceva de lucru...
și... mi-e bine tată... bine!…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează