Noaptea se opreşte la porţi anonime
şi sărută lemnul învechit de tristeţe şi ploi -
şi eu mă opresc noaptea
în vechi cartiere la porţi anonime,
şi ascult somnul oamenilor şi al copacilor goi.
Dincolo de ziduri trupurile coboară
în toropeala adâncă şi-n întunericul opac -
numai visele ca nişte păsări albe, numai visele
aripile spre lună şi le desfac.
Şi noaptea dispare învăluită cu visele,
dar eu mai rămân la porţi anonime
şi-ascult cuvintele ce le rostesc în somn
oamenii neînsemnaţi din mulţime.
Şi ascultându-le, văd drumuri, drumuri,
văd câmpuri imense peste care înaintează cântând
neamurile mele din preajma pădurilor
în ritmul milenar al transhumanţei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează