Poezie, să treci noaptea prin somnul celor ai mei,
sărută-i pe frunte, discută în șoaptă cu ei,
spune-le că am încheiat din caiet ultima filă
și că îmi plâng și pietrele de milă.
Poezie, spune mamei să mă ierte, sunt o poamă rea,
pe care o aruncă cine mușcă din ea;
lacrimi din ochi ca dintr-un burete i-am stors,
firul oftării pe buze s-a tors.
Poezie, spune fratelui meu că n-am fost înger, cum poate credea,
că mi-e inima pedeapsă, mustrare, nuia,
și de gândurile crude care m-au bătut foarte sălbatec
mi-e un somn de jăratec.
Spune iubitelor mele: el nu v-a iubit,
el, zăpăcindu-vă, s-a zăpăcit,
viața i-a fost ca un pahar
în care amesteci al întâmplării zar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează