Ochi de vrajă fără seamă,
ochi cum n-au mai fost pe lume...
cum mă-ndeamnă şi mă cheamă
numai lor fără de nume...
cum mi-nchide orice zare
fulgeratul lor cel sfânt
și mă poartă pe-o cărare,
care duce la mormânt...
Ochi nebuni din cale-afară,
val de doruri înoptate,
răsăriți ca dintr-o pară,
numai farmec şi păcate
și pe apa lor, minune!...
ard lumini ca-ntr-un altar...
de pe margini de genune
să mai fugi... ar fi-n zadar!...
Ochi, pustiul luminându-l,
întuneric fără vină...
simt cum mi se-ngroapă gândul
în adâncul lor... lumină...
unde merg?... în care parte
mă tot duc rătăcitor?...
spre iubirile deşarte
și spre lacrimile lor!!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează