cât mai departe noaptea noastra lungă;
și sprijină pe stâlpi de flăcări largi tot golul;
să nu se surpe, copleșind pământul,
atunci, când vântul
prin golul mut se dă de-a rostogolul.
Desfășurându-ți-aripile largi,
tu, vechiul cer îngust și scund să-l spargi
și să-i împrăștii țăndările-albastre
în vid, deasupra capetelor noastre,
pentru-a privi pe vasta lui ruină
îndemnul tău de aur și lumină.
Și dă-ne, Soare, suflet nou, alt vis!
Ne-am săturat de vechiul nostru vis!
Văzduhul tot tu fă-l să intre-n noi;
de tine până-n creștet să fim plini;
polenul tău să se preschimbe-n crini
și zâmbitori să stăm în preajma ta, și goi!
Mai dă-ne, Soare, jar nestins, și toarnă
pe fruntea noastra aurul nădejdii,
și-n ochii noștri cântă ca o goarnă
învingătoare de primejdii!
Și sufletelor da-le foc, să ardă bine,
ca niște jertfe, pentru tine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează